Amenajarea spatiilor mici reprezinta o adevarata corvoada pentru proprietari, insa o reala provocare pentru decoratori, care reusesc sa gaseasca solutii de amenajare chiar si pentru cele mai dificile incaperi, cum sunt baile mici si inguste. Baia este printre cele mai importante incaperi din orice casa. Oricat de mica, pentru a fi confortabila, o baie trebuie sa fie dotata cu toate obiectele sanitare necesare (cada sau cabina de dus, lavoar sau chiuveta, vas de wc si, eventual, bideu), sa fie usor de intretinut si curatat, sa fie luminoasa si sa aiba cateva spatii de depozitare pentru produsele si obiectele de igiena personala.