Dacă ceea ce îți dorești este o cameră de zi elegantă și sofisticată într-un stil clasic, alege un design în stil franțuzesc, un stil care reprezintă echilibrul perfect între frumusețe și confort. Dacă ar fi să alegem trei cuvinte care descriu acest stil, acestea ar fi: clasic, confortabil și chic.
Pentru început ar trebui să menționăm că stilul franțuzesc exclude simeteria în orice, de la lumină la felul în care aranjezi mobila. În continuare vom prezenta elementele definitorii ale acestui stil.
Obiectul care dă tonul stilului franțuzesc este candelabrul de cristal. Alege un candelabru care să atragă atenția și să pună în valoare tavanul înalt. De asemenea, tavanul poate fi decorat cu cornișe elaborate. În ceea ce privește pardoseala, alegeți o pardoseală din lemn de esență tare restaurată.
Dacă spațiul permite, o canapea supradimensionată cu perne este o alegere potrivită pentru a completa decorul. Alături de această canapea puteți să așezați o masă elegantă. Picioarele pieselor de mobilier nu trebuie să fie acoperite.
Obiectele de artă vechi și în special mobilierul sculptat nu trebuie să lipsească din camera de zi în dulcele stil clasic. O piesă nu va oferi look-ul parizian, însă o combinație de obiecte vechi de artă vor crea un stil sofisticat. Elementele cheie sunt micile detalii, care fac acest stil elegant și unic. O altă piesă cheie atunci când decorați camera de zi în acest stil este șemineul clasic în stil franțuzesc.
Din camera de zi în dulcele stil clasic nu trebuie să lipsească un obiect auriu, cum ar fi o oglindă. Oglinda cu ramă aurie poate fi așezată deasupra șemineului. Pentru ca decorul să fie complet puneți în camera de zi câteva buchete de flori. Vor da un aer proaspăt camerei.
stil clasic
Completează camera de zi în dulcele stil clasic cu obiecte dragi ție sau obiecte care îți reprezintă personalitatea. Accentele moderne vor echilibra piesele clasice.
Secretul camerei în dulcele stil clasic este să folosiți cât mai puține culori. Alegeți culori neutre pentru a permite accesoriilor să strălucească. Fie puteți opta pentru pereți complet albi, fie puteți opta pentru o paletă neutră de culori, cum ar fi gri-bleu sau culori precum albastru, roz, galben, verde în nuanțe discrete.
Designerul de interior Jacques Grange stăpânește perfect această estetică. Filosofia simplă care stă la baza camerelor sale opulente este « să combine ceva brut, dur cu ceva foarte rafinat și să adauge atitudine și caldură ».
O cameră de zi în stil franțuzesc va oferi un aer sofisticat casei tale și nu se va demoda niciodată. Utilizând acest stil de design interior, vei crea un spațiu confortabil și deosebit în care te vei simți minunat și care cu siguranță va impresiona pe oricine te vizitează.
COMMENTS ARE OFF THIS POST